Pop-up cu 3D Dining – o experiență gourmet la Si Lounge (până pe 20 mai)

Recunosc că nu mă așteptam la o așa surpriză, când am fost invitată la o cină la Si Lounge – pop-ul Kaufland din Pipera, deși intiuam că mâncarea va fi foarte bună – știam că ne va găti chef Samuel Le Toriellec, chef-ul grupului Loft și al exclusivistului restaurant L’Atelier -L’art Culinaire al boutique hotelului de 5 stele, Epoque. A fost o experiență culinară, aș zice, cu ineditul adus de conceptul 3 D Dinning, din câte știu eu, în premieră în România, cu proiecții la mese: mini ospătari virtuali aduc mâncarea și  fac tot felul de lucruri fun, așa că te și delectezi cât aștepți adevărata mâncare.

Publicitate
Domeniul Bogdan

Din care mi-a plăcut foarte mult vita – excelent făcută,  fragedă și suculentă, un rare spre puțin medium; gust, culoare, textură  – toate erau cum trebuie; a venit cu sos de blue cheese și piure.  M-a suprins alăturarea de păstrăv cu vongole (apă dulce-apă sărată) pe un risotto bun și el, iar cheviche-ul de somon pe salată mesclun bine punctat cu semințe de rodie, grepfruit și portocale – a fost delicat și gustos. Cât despre tarta cu piersici de la desert (tipic franțuzească, cu mult unt) vă spun doar că că nu a rămas nimic. Nu știu cum de pot să mănânc atât.

Publicitate

Meniul mai are și alte lucruri bune, am înțeles – de la supe și startere – soté de ciuperci cu ierburi, salată de caracatiță Provençale, tartar de somon cu avocado,  la ton la grătar cu niçoise de legume, coq au vin, kafta de vită cu orez, deserturi ș.a. dar și meniuri  fixe, de prânz și cină. Restaurantul este deschis luni până sâmbătă, între orele 12:30 – 15:30 pentru prânz și 19:00 – 23:00 pentru cină și fiind un pop up, va mai funcționa până pe 20 mai (este deschis din martie). Toate preparatele sunt pregătite exclusiv cu produse din magazinele Kaufland, iar prețurile sunt accesibile – pentru că se achită, practic, doar prețul ingredientelor. De altfel, au ales și un motto drăguț cei de aici: „Exclusiv pentru toți.”  Așa că prețurile  încep de la aproximativ 4 lei supa zilei, ceviche-ul de mai sus este 13,7 lei, păstrăvul cu risotto 15,3 lei și variază în funcție de ingredientele folosite. Restaurantul are o capacitate de 100 de persoane și dispune de parcare, iar  rezervările sunt necesare la numărul de telefon 0799.919.911.

,,Prin acest proiect, depășim limitele magazinului și propunem un nou spațiu în care aducem experiența gourmet, exclusivistă, pe mesele tuturor. Vorbim tot mai des despre noul Kaufland, care a devenit mai mult decât un loc de cumpărături: este un fenomen care construiește în afara tiparelor, care invită la reinventare, care conectează și vine în întâmpinarea unor nevoi tot mai noi și sofisticate ale cumpărătorilor. Ne continuăm misiunea de a oferi noi experiențe și de a propune concepte culinare inedite, introduse în premieră pe piața de retail. Restaurantul pop-up este despre mâncare bună, inspirație și momente fresh. Și pentru a face totul și mai inedit, vom merge cu conceptul pop-up restaurant din loc în loc, din oraș în oraș, reinventându-ne permanent„, Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs Kaufland România.

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.popuprestaurant.ro