Re(întoarcerea) contelui la locurile de obârșie, în Micloșoara

Re(întoarcerea) contelui la locurile de obârșie, în Micloșoara

Case vechi / conace cu istorie/ castele – pe toate tronează sfidător plăcuța cu ,,Monument Istoric”. Au avut grijă autoritățile să le clasifice și atât… Multe dintre aceste monumente au fost ținute cu dinții de consiliile locale, iar asta până ce proprietarii de drept au pierit, au obosit și au renunțat până ce obiectul disputei (monumentul) s-a prăbușit pentru totdeauna. (Un articol publicat în revista tipărită, scris de Raluca Dumitrana)

Re(întoarcerea) contelui Kalnoky la locurile de obârșie, în Micloșoara

Contele Tibor Kálnoky duce pe umeri responsabilitatea a opt secole de istorie a familiei

 “Legenda mea nu poate fi decât istoria familiei mele (familia de nobili secui transilvăneni Kálnoky din Covasna), care a fost atestată din secolul XIII. Strămoșii mei au fost dintotdeauna ceea ce am numi azi “lideri” în zonă și chiar mai departe – la București, ca apropiați ai lui Constantin Brâncoveanu – sau la Viena, unde contele Gustav Kálnoky, de exemplu, a fost ministru de externe al Împăratului Franz Josef. De altfel, pentru că de-a lungul timpului au avut roluri importante la curtea de la Viena, unul dintre strămoși, Samuel Kalnoky a emis o “regulă” în cadrul familiei, aceea ca întotdeauna să rămână în regiune un Kálnoky”, spune cel care a readus la viața de odinioară zona. Și regula a fost păstrată, în ciuda episoadelor triste prin care vechea familie a fost nevoită să treacă: “Castelul Kálnoky – azi Muzeu al Vieții Transilvanene – și casele de oaspeți din Micloșoara sunt dovada vie că (Samuel Kalnoky) a fost luat în serios, cu o singură întrerupere – perioada comunistă. Familia Kálnoky a luptat cu mongoli, turci și tătari, dar doar comuniștii au reușit să o alunge. Am (re)venit însă după Revoluție, pentru continuitate și pentru a ajuta comunitatea care ne-a fost totdeauna casă”, povestește contele Tibor Kálnoky.

 

Castelul Kálnoky – Muzeu al vieții transilvănene e unicul obiectiv cultural din zonă

 Când am vizitat pentru prima oara România, în mod clandestin, în anii ‘80, am fost impresionat de deschiderea oamenilor din sat și ospitalitatea lor, în ciuda condițiilor în care trăiau. Atunci m-am decis să revin. Ocazia a venit după Revoluție, când am putut să mă stabilesc în România și să încep dificilele proceduri pentru a recupera pământul și proprietățile familiei. Am reușit, în parte, și mi-am dat seama că regiunea are o singură șansă  de a-și păstra specificul (natural și cultural) – turismul. Așa s-au născut Casele de oaspeți din Micloșoara, devenite între timp, renumite mai ales printre turiștii englezi, dar nu numai”, spune contele Kalnoky.

El este omul care a însuflețit acest loc și nu numai acest loc, dar și casele de oaspeți din Valea Zălanului ale Prințului de Wales. S-a născut în Germania (unde familia era în exil) și a fost educat în Occident. Și-a dorit, însă, să vină în România. Și s-a stabilit aici acum 20 de ani, pentru a reda sufletul regiunii unde familia sa a trăit timp de secole și pentru a face ceva pentru comunitate.

Vara la Casele de oaspeţi ale contelui Kalnoky – Micloşoara

Este veterinar de profesie, dar întreaga atenție și-o îndreaptă către casele de oaspeți mai sus amintite și către activitatea Fundației Kálnoky, care încurajează păstrarea patrimoniului cultural și natural în Transilvania și educația în acest sens. Este rețeta potrivită pentru un turism durabil, iar cei care sunt implicați în activitatea turistică ar avea multe de învățat de la distinsul conte. Este un adevărat punct de reper pentru întreaga comunitate: “Toți angajații noștri, aproximativ 30, provin din sat sau regiune. Fără ei, nimic din ce este aici nu ar fi posibil. Ei pun mult suflet în ceea ce fac, pentru că înțeleg importanța unei activități care să aducă oaspeți. În plus, fondurile din activitatea de turism susțin proiectele Fundației Kálnoky: de la restaurarea castelului, încheiată în aprilie 2017, la proiectele comunitare din Valea Zălanului, desfășurate împreuna cu Fundația Prințului de Wales, sau cele din Valea Crișului, împreună cu Serviciul de ajutor al Ordinului de Malta”.

Casele de oaspeţi ale contelui Kalnoky

Restaurarea aduce turism responsabil și economie locală sustenabilă în Valea Zălanului

Casele de oaspeți au fost amenajate din case vechi din sat (unele au 200 de ani), și au fost atent restaurate: “A construi ceva nou într-o zonă plină de istorie, lăsând casele vechi să se prăbușească, nu avea sens. Noi încercăm să promovăm astfel turismul responsabil și sustenabil și să aducem în Micloșoara sau Valea Zălanului cât mai mulți oameni”, spune Kalnoky.

Nu doar clădirile, ci și curțile au fost restaurate, iar unul dintre punctele de atracție în zonă îl constituie, evident, gastronomia regională: meniul și decorurile sunt rezultatul diferitelor influențe din regiune – maghiare, germane, românești – și totul este gătit cu produse locale. Sunt și feluri de mâncare inedite pentru unii – supă de mere, gulaș, dar și mâncăruri tradiționale, cu care orice român este obișnuit. Vinurile servite sunt alese atent din rezerva specială a Contelui Kalnoky, între care Fetească Neagră din zona Prahova și Sauvignon Blanc din Batoș.

De la momentul primei restaurări coordonate de Contele Tibor Kalnoky și până în prezent, oamenii din Romania și-au schimbat oarecum percepția în raport cu toate construcțiile vechi: “Cred că oamenii se conving singuri de valoarea unei case de patrimoniu atunci când au ocazia să o viziteze sau chiar să stea în ea”.

Vizitatorii au șansa să cunoască bucătăria regională și să vadă decorațiuni interioare în stil autentic transilvănean, cu mobilier vechi restaurat, cuverturi și cearșafuri brodate, așa cum mulți cunosc, poate, doar de la bunici sau din muzee. În fiecare cameră este o altă atmosferă, un alt decor și pare că ai pătruns în locuința unei alte epoci – cu toate că există confortul modern. Una dintre atracții sunt sobele spectaculoase, în culori vii, și eficiente!

Website: http://transylvaniancastle.com
Facebook:  https://www.facebook.com/transylvaniancastle/?
Adresă: Str Principală, nr. 186, Micloșoara, Covasna, România