Noutate la Premiile de Excelență Vinul.Ro 2017 – distincțiile publicului

Premiile Vinul.ro

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...

Cea de-a noua ediție a Premiilor de Excelență acordate de revista noastră aduce o noutate pe piața de profil de la noi din țară: premiile publicului. Acestea vor fi acordate după centralizarea calificativelor acordate vinurilor înscrise în competiție de către un număr (limitat) de pasionați ai vinului – abonați ai revistei noastre și participanți activi la evenimentele degustative. Membrii juriului publicului vor degusta („în orb”) în paralel cu comisiile oficiale de evaluare și își vor putea confrunta propriile opinii cu acelea ale evaluatorilor profesioniști, iar în pauze vor putea schimba impresii cu aceștia.

Ca și la ediția 2016, vor fi evaluate vinuri produse în România și Republica Moldova. Soiurile tradiționale vor face obiectul unor serii separate de degustare, pentru a ușura astfel recunoașterea și promovarea celor mai bune vinuri produse din acestea în fața publicului autohton și internațional. Lista vinurilor medaliate va fi promovată, ulterior, prin paginile revistei noastre și prin parteneriatele media încheiate, ca și prin intermediul medaliilor autocolante ce vor putea fi lipite de producători pe sticle pentru a atrage atenția consumatorilor și a-i ajuta să se orienteze în multitudinea de opțiuni disponibile la raft.

Informații suplimentare – pentru producătorii de vinuri și pentru pasionații care doresc cunoască toate condițiile de participare la juriul publicului* – vor fi disponibile în curând. Cei interesați sunt rugați să se adreseze la cezar (@) vinul.ro

* Deoarece numărul de locuri pentru juriul publicului este limitat, nu vor putea participa decât acele persoane care au fost confirmate în prealabil de către organizatori!

Cum ti se pare?

Dacă v-a plăcut acest articol, dacă vă plac evenimentele cu oameni frumoși sau dacă sunteți interesați de cultura wine & lifestyle, vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...