Foto: Andreea Bogdan
„Adriana, crezi că un preparat din iepure s-ar potrivi temei voastre? Era destul de des înainte pe mesele românilor, iar acum prea puțin se mai gătește. Am gândit și o reinterpretare frumoasă pentru el,” mă întreabă Silviu Beca, proprietar Haute Pepper, înainte de a-i face o vizită pentru proiectul nostru de gastronomie-românească reinterpretată.
Hmm, pentru mine personal, carnea de iepure sună tentant, dar prin meniurile restaurantelor din București nu prea se găsește. Poate și de aceea, bucătarul șef de aici, Ionuț Gagiu (foto) spune că a vrut să aibă un preparat mai aparte cu iepure în meniu (după cum v-ați dat seama din titlu – deloc banal) , iar ideea s-a dovedit bună pentru că a prins în rândul clienților. Ionuț nu ne dezvăluie foarte multe despre rețetă, dar din ce am reușit să aflăm, iată o scurtă prezentare.
Un preparat, despre care nu cred că greșesc dacă îi spun gourmet; cei de aici l-au numit Ruladă Royal. Dacă îi asortați și o Fetească Neagră Terra Romană de la crama SERVE Ceptura iese o masă desăvârșită.
Așadar, avem un prim strat de foie gras, învelit în carne de pulpă de iepure – corect gătită, fragedă și rozalie, cu un pic de „pilitură” de trufe; totul „împachetat” apoi în bacon – ca rulada să rămână întreagă cât stă la cuptor, dar și pentru savoarea lui specifică. Alături, bucătarul nostru i-a făcut un sos de trufe (cu smântână și reducție de vin) și o garnitură fină – piure-cremă de păstârnac, iar pentru sezonalitate și culoare, a adăugat câteva legume. Chiar a fost o încântare ca plating și pentru papile, aproape că îmi părea rău că nu era seară să îl savurez a la long, așa, în răcoarea terasei! Vă recomand, dacă ajungeți aici și îl comandați, să luați în furculiță „cu totul” pentru că se amestecă foarte bine gusturile, iar pentru un plus de intensitate și prospețime cu sosul de trufe.
Adresă și contacte
Bd. Unirii nr.2. Tel.: 0726. 284. 280. E-mail: restaurant@hautepepper.ro
www.hautepepper.ro, www.facebook.com/hautepepperromania
Recent reamenajat și cu un nou meniu (din primăvară), Haute Pepper e un loc relaxat și prietenos, liniștit, deși central, pe Splaiul Unirii, chiar în vecinătatea Palatului Parlamentului. Un open space, bine compartimentat în interior astfel încât e destul de versatil și poate fi adaptat și pentru mese de grup, dar și pentru cine mai retrase. Recomand terasa cât încă mai este frumos afară pentru mese în doi, dar și pentru prânzuri de business și, mai ales, de ieșit seara prietenii sau cu în week-end cu familia.
Meniul este bun, echilibrat, cu câte ceva care să mulțumească mai toate gusturile, la prețuri absolut decente, lista de vinuri decentă. Bucătarul chef mizează foarte mult pe sezonalitatea și prospețimea ingredientelor și un mod de prezentare creativ, apetisant.
Iată și câteva exemple de preparate ca să vă dumiriți: Supă -cappuccino de ciuperci cu trufe, foie gras cu piure de mango și fructe de pădure, paste de casă cu sos roșu, busuioc și bocconcini sau cu ciuperci de pădure și parmezan, salată cu creveți Black Tiger, mușchi de vită cu ciuperci King Oyster și piure de păstârnac, dar și midii cu sos de vin, burgeri și ribs. ș.a. Deserturile sunt extrem de apetisante – de la cremes brulees aproape decadente și chocolate vulcano cu înghețată de vanilie, la pavolve cu cremă și fructe roșii ori cheese cakes „refreshing” cu portocale și fructe de pădure.