O cunoașteți de la Vinul.ro, unde a semnat numeroase articole, a organizat ani la rând evenimente cu vinuri, muzică și mâncare și chiar a gătit – delicios, depunem mărturie! – pentru oaspeții mai multor întâlniri publice cu vinuri diferite regiuni ale țării. A deschis primul blog culinar în 2008, iar din 2012 a deschis site-ul www.preparate-culinare.ro, unde a postat cu discreție și pas cu pas rețete, astfel încât să fie de ajutor altora care împărtășeau aceeași pasiune. E Poliana – cel puțin pentru o vreme – “de la Vinul.ro”. Acum face altceva, dar, ca absolventă a cursurilor de somelier, comunicator și hobby-cook, este implicată în eforturi de educare a publicului de profil.

Bijuterii culinare întâlnesc vinurile de la Stârmina și Bolovanu

După o pauză prilejuită de creșterea celor doi copii, sezonul primăvară-vară 2021 a prins-o pe Poliana într-un proiect de educație și promovare a vinurilor și gastronomiei derulat de VINARTE. Preparate din gastronomia internațională gătite și fotografiate apetisant de Poliana – pe care le puteți găsi grupate laolaltă pe site-ul ei – s-au asociat diferitelor vinuri de la cramele Stârmina (Mehedinți) și Bolovanu (Sâmburești, Olt), pentru a constitui o resursă valoroasă – și accesibilă online, cu explicații în pași simplu de urmat – pentru cei pasionați. Potrivit producătorului, etapa a doua a proiectului se va concentra asupra bucătăriei tipice oltenești – locul de unde provine producătorul de vinuri – și are ca scop repunerea în valoare, pe placul generației actuale, a tezaurului regional de gastronomie.
Gastronomie, degustări, turism la cramă – vectorii de promovare ai VINARTE
Proiectul “VINARTE Gastronomie” face parte dintr-o campanie de promovare deschisă pe mai multe fronturi odată cu sezonul estival 2021: degustări, samplinguri și alte evenimente în principalele orașe ale țării și în locurile de interes turistic de sezon. Eforturile de promovare vin după o rundă de investiții (în vie și în cele două crame) efectuate de producătorul oltean în ultimii doi ani și care au fost întârziate de instalarea pandemiei de coronavirus. În cadrul campaniei, enoturismul va ocupa un loc central în perioada următoare, VINARTE fiind în curs de finalizare a unor spații dedicate degustărilor cu public la crama Bolovanu. Tot în perioada următoare, potrivit reprezentanților producătorului, va fi lansată o campanie de awareness menită să pună în valoare unul dintre cele mai valoroase soiuri de struguri din portofoliul VINARTE.