DFR, DeFeRe, promițător tare e: am degustat avanpremiera recoltei 2021 și puțin din „spiritul de familie BIO” de la Domeniile Franco-Române

Alertă pentru pasionații de vinuri! Am degustat la mijloc de aprilie 2022, în avanpremieră, recolta BIO și convențională 2021 din tancuri de la Domeniile Franco-Române (DFR) din Săhăteni, Dealu Mare – prima cramă din România cu plantații certificate BIO. Am aflat la prima mână, de la proprietari și enologi, ce au interesant de arătat pieței și ce plănuiesc pentru viitor. Credeți-mă, e de urmărit.

S-au luat notițe serioase la Domeniile Franco-Române – despre cramă, plantații, vinuri și noutăți

DFR 2021 sunt savuroase. Urmează noutăți pe zona entry level a cramei, ca și în materie de asamblaje high end

Am descoperit un Chardonnay 2021 DFR compact, plăcut texturat, cu arome fine de flori galbene, citrice și o aciditate pe deplin încurajatoare că va „ține” vinul măcar 6-7 ani. Tot de acolo, două Sauvignon Blanc – unul din viticultură convențională exploziv și exotic, amintind de soc și fructe tropicale, celălalt BIO, cu arome mai discrete, dar fine, vegetale și citrice, și cu o „mușcătură” densă, pietroasă – de mare interes pentru că exprimă tipuri diferite, dar la fel de valoroase, de expresivitate enologică. O Tămâioasă românească din același 2021, foarte echilibrată, în care dulceața semnificativă e bine temperată de aciditate și vinul se bucură deja de o proaspătă complexitate aromatică și gustativă, întreg ansamblul promițând o bogăție și mai mare după o perioadă la sticlă. Un Pinot Noir rose sec proaspăt și delicat, care va „crănțăni” foarte savuros în gurile însetate odată ce începe cu-adevărat căldura, și niște Merlot-uri rose mai solide, cu diferite grade de dulceață – ca pentru toate gusturile. Plus două Fetești – una albă, una regală – fine și interesante, care ar merita studiate mai atent decât își propune acest articolaș. Toate, din mâinile lui Liviu Grigorică și ale tânărului enolog rezident Valentin Rotaru (apropo, cei doi au anunțat și că vor scoate două noi game – una mai accesibilă, entry level în portofoliul cramei, și cealaltă de „cupaje identitare” DFR). În afară de avanpremiera 2021, am mai încercat de la DFR și alte reușite, dar despre ele am mai scris aici. Altceva aș vrea să vă povestesc acum. Pentru că nu la băut am fost acolo, ci la treabă 🤣.

Domeniile Franco-Române (DFR) reflectă și promovează Dealu Mare BIO și nu numai

Alertă pentru amatorii obișnuiți de vin și pentru comercianți! Treaba pentru care am ajuns la DFR – și sunt mândru, bucuros de asta – a fost să aduc vinurile din agricultură BIO mai aproape de presă, de proprietari de restaurante, de bloggeri, de turiști. Să le promovez. Așa cum am scris mai demult, am făcut din BIO o prioritate editorială la Vinul.ro – este și motivul pentru care am organizat un concurs dedicat, începând din 2021. Cred că vinurile BIO constituie o categorie de viitor, tot mai mare și mai interesantă la nivel mondial, în creștere constantă de consum și valoare. Am fost încântat să văd că DFR s-a bucurat de interesul reprezentanților HoReCa sosiți alături de noi – interes manifestat de reprezentanții Bucătăria. Localfood și Corks până la nivel de discuții despre eventualitatea organizării unor excursii la cramă cu clienții restaurantelor (mulțumesc, Gabriel Alexe, pentru pozele de la finalul acestui articol!). Și oamenii din presă au găsit subiecte la DFR. Colega Adriana Popescu a scris pe blogul ei, AdrianaJoy.ro, despre istoria mai veche dar și despre tinerețea DFR. Laura Cioba a titrat în Forbes România că „BIO e tendința care va redefini industria vinurilor din România”. Prietenii de la JurnalValcean.ro la fel, au preluat și au remarcat avanpremiera enologică, ca și intențiile de viitor a Domeniilor Franco-Române. Și mă aștept să mai urmeze. În măsura în care o să-mi ajungă în atenție, le voi semnala aici. Dar, chiar și dacă nu toți cei care m-au însoțit vor publica ceva în urma acestei vizite, rămâne  important faptul că un număr de comunicatori și facilitatori a luat notă despre ce e nou BIO în Dealu Mare și despre ce fac și ce plănuiesc oamenii de-aici, de pe cele 85 de hectare de vie de la DFR.

Cine și cum sunt oamenii din spatele vinurilor de la DFR și de ce sunt ei interesanți

Odată cu trecerea în mâinile noilor investitori, plantațiile DFR s-au îmbogățit cu aproximativ 45 de hectare aduse „zestre” de familia Olariu (în imagine, Mihnea și tatăl său, prof Nicolae Olariu)

Alertă pentru cei interesați de oamenii din spatele vinurilor! Cu această vizită, m-am bucurat să promovez regiunea Dealu Mare și prin oamenii ei. Zona, situată atât de aproape de București, fiind atât de diversificată, de interesantă, de bogată în crame și vinuri, dar și în peisaje și obiective turistice, merită cunoscută mai bine. Și m-am bucurat să descopăr „oamenii la ei acasă”. Discuția cu Mihnea Olariu – unul dintre tinerii investitori cu studii afară dar întors în țară care au preluat DFR de la fondator, francezul Denis Thomas – a fost revelatoare pentru a-i cunoaște dorința  fermă pentru un viitor BIO, axat pe investiții în sustenabilitate. Prezența la întâlnire – meteorică, dar cordială și implicată – a lui Denis mi-a arătat că există o „continuitate ideologică” între viitorul visat de echipa lui Mihnea și trecutul imaginat și întemeiat de el. Conversația cu tatăl lui Mihnea Olariu, Nicolae (foto sus, alături de fiu), ne-a oferit tuturor oportunitatea să cunoaștem un cercetător și un universitar în cel mai frumos sens al cuvântului (preocupat de sustenabilitate – energie fotovoltaică – încă din anii 1970), dar și o parte din istoria familiei – cu descendență din fratele poetului Mihai Eminescu, Matei, și cu o prezență în zonă veche de la jumătatea secolului al XIX-lea. La rândul lor, enologul Liviu Grigorică și „rezidentul” Valentin Rotaru au completat, cu profesionalismul lor în domeniu, „portretul de familie” al Domeniilor Franco-Române (DFR). Vă invit să-i cunoașteți și voi, printr-o vizită la cramă sau măcar prin vinurile purtând aceast nume (disponibile doar în HoReCa și magazine specializate). Nu mai stați pe gânduri!

De la stânga la dreapta, "generațiile DFR": Denis Tjomas, Mihnea Olariu, Liviu Grigorică, Valentin Rotaru
De la stânga la dreapta, „generațiile DFR”: Denis Thomas, Mihnea Olariu, Liviu Grigorică, Valentin Rotaru